ClujAzi

Fii informat!

Consilierii judeţeni PSD îi cer lui Mihai Seplecan să explice coerent chiolhanul plătit din banii Aeroportului Cluj

Consilierii Judeţeni ai PSD Cluj îi solicită preşedintelului Consiliului Judeţean Cluj să ofere explicaţii oficiale şi coerente în privinţa unui subiect grav, care pune într-o postură delicată instituţia Consiliului Judeţean Cluj.

Conform unui articol din mass media, căruia îi este ataşată o factură, în data de 25 mai, oficialii Hotelului Victoria din Cluj-Napoca, subordonat Regiei Autonome a Protocolului de Stat au emis o factură Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj, pentru o petrecere organizată de Mihai Seplecan şi colegii săi liberali. Petrecerea a avut loc la scurt timp după ședința Consiliului Județean Cluj, din data de 25 mai 2015, când Mihai Seplecan a fost ales vicepreședinte al acestei instituții.

„Cheltuirea fondurilor publice în scop personal, politic, nu trebuie tolerată iar asumarea răspunderii pentru astfel de derapaje instituţionale, trebuie luată în considerare de conducerea celor două instituţii implicate în această petrecere politică plătită de contribuabilii clujeni. Având în vedere gravitatea celor prezentate mai sus, îi solicităm în scris, preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, un punct de vedere, asumarea răspunderii şi măsurile aferente pentru ca un astfel de comportament administrativ-politic să nu se mai repete”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Cluj.