Fostul preşedinte Siveco România, Irina Socol, a fost condamnată joi, de Tribunalul Bucureşti, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice cu prejudiciu estimat la 3 milioane de euro.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel.
Irina Socol este acuzată că a pus bazele unui mecanism evazionist în care a angrenat firma pe care a înfiinţat-o, după atragerea mai multor complici, care au recunoscut faptele şi au prezentat pe larg modul în care acestea au fost comise.
În acelaşi dosar sunt judecaţi Aurora Ecaterina Crusti, fost preşedinte comercial adjunct al Siveco România.