ClujAzi

Fii informat!

Seplecan vrea să desfiinţeze Regia de Drumuri Judeţene pentru că n-o poate controla „total”

Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, nu a semnat niciun ordin de intervenţie pe drumurile judeţene pentru Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat Cluj, dar organizează conferinţe de presă în care susţine că pe drumuri nu se lucrează şi că a decis să desfiinţeze instituţia unde a fost angajat ca şofer până în anul 2008.

Mihai Seplecan a anunţat că din totalul celor 116 anajaţi ai Regiei, doar o parte vor mai lucra la direcţia de drumuri, care ar urma să funcţioneze direct în subordinea lui.

Deşi a fost şoferul RAADPP Cluj până în anul 2008, Mihai Seplecan nu a semnalat vreo neregulă la instituţie atunci deşi a devenit ulterior consilier judeţean. Acum însă Seplecan a decis blocarea tuturor lucrărilor de intervenţie pe drumurile judeţene, pe motiv că unele lucrări (pe 5 drumuri) ar fi fost executate la o calitate slabă. Lucrările invocate au fost totuşi efectuate de către RADJ în asociere cu Napoca Construcţii şi nu au fost recepţionate şi plătite de către RAADPP.

Fără să-l invite la conferinţa de presă organizată joi şi pe directorul RAADPP Cluj, Mircea Avram, pentru a apăra munca angajaţilor instituţiei, Seplecan s-a înconjurat de economişti, jurişti şi alţi directori de servicii ai CJ Cluj pentru a convinge ziariştii că e „optimă” desfiinţarea Regiei.

Întrebat fiind cine va face lucrări mai bune, Seplecan a arătat că e vorba de aceeaşi angajaţi în parte, dar care acum vor fi în subordinea sa directă, nu în subordinea unei regii cu specialişti în drumuri judeţene.

„Nu voi semna nimic la Consiliul Judeţean până nu voi controla totul”, a afirmat Mihai Seplecan.

Acesta a spus că nu ştie ce lucrări de întreţinere se efectuează la drumurile judeţene şi că nu este normal ca lucrările să fie plătite de RAADPP, regie care are în atribuţie tocmai mentenanţa pe drumuri. RAADPP îşi primeşte bugetul tocmai de la Consiliul Judeţean Cluj, nu pe aer, ci în baza unor lucrări prognozate. Aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Cluj a fost întrebat dacă există nereguli la plata respectivelor lurări, dar directorul economic Rodica Gazsi a afirmat că din punctul ei de vedere totul este legal, iar transferurile de bani de la CJ Cluj către RAADPP au fost efectuate în baza unei documentaţii legale.

Pentru a sugera alte nereguli la Regie, care să-i justifice ineficienţa, Mihai Seplecan a declarat că acolo există un birou de fonduri europene în condiţiile în care Regia nu poate atrage în nume propriu fonduri europene, afirmaţie întărită de directorul Cj Cluj, Diana Coman. Simona Gaci, secretarul judeţului, a spus totuşi că e legală funcţionarea unui astfel de birou care să ofere sprijin Consiliului Judeţean Cluj în întocmirea de proiecte europene. Chiar deblocarea lucrărilor la drumul turistic Răchiţele-Ic-Ponor a fost făcută cu ajutorul acestui birou special.

Mihai Seplecan a declarat că după desfiinţarea RAADPP Cluj va contracta un credit de 100 milioane de euro pe numele Consiliului Judeţean Cluj pentru asfaltarea tuturor drumurilor judeţene, chiar dacă el însuşi a votat Master Planul RAADPP care prevede asfaltarea tuturor drumurilor până în anul 2020, însă fără credit.

Întrebat fiind de ce vehiculează o asemenea sumă din moment ce încă nu are întocmit un proiect tehnic care să o justifice şi când va putea legal să primească aceşti bani, Seplecan nu a putut să ofere un interval de timp.

Precedent: Consiliul Judeţean Cluj a plătit chiar şi în această vară rate după creditul de 55 milioane de lei contractat de către fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară, pentru asfaltarea drumurilor judeţene, bani din care în cele din urmă s-au asfaltat doar 3 kilometri de drum.

Directorul RAADPP Cluj, Mircea Avram, a declarat pentru ClujAzi că nu se lasă intimidat şi şantajat şi că îşi va apăra angajaţii în cadrul unei conferinţe de presă pe care o va organiza luni.