ClujAzi

Fii informat!

Cum a refuzat Mihai Seplecan să plătească redevenţă Feleacului pentru amenajarea rampei temporare de deşeuri

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, creează teme false de discuţii în mediul public, inclusiv desfiinţarea RAADPP Cluj prin concedieri colective şi cu prezentarea de filmuleţe cu o realitate „regizată” în legătură cu calitatea lucrărilor de pe drumurile judeţene, orice pentru a distrage atenţia de la cea mai acută problemă a judeţului Cluj, gestionarea depozitării deşeurilor.deseuri, foto Otilia Muresan 5

Deşi RAADPP Cluj a asfaltat în ultimii 2 ani peste 110 kilometri de drumuri judeţene, a deblocat licitaţia pentru drumul turistic Răchiţele-Prislop-Ic-Ponor, a deblocat întreţinerea pe drumurile judeţene şi deszăpezirile şi a realizat primul Master Plan pentru asfaltarea tuturor drumurilor judeţene până în anul 2020, fără credit, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj se concentrează cu disperare să desfiinţeze regia şi să o treacă direct în subordinea sa pentru a controla „total” asfaltările, însă se face că nu vede ceea ce preocupă toţi primarii clujeni: unde vor fi depozitate deşeurile în următoarele luni?

Potrivit primarului Emil Boc, care a găsit soluţia depozitării deşeurilor din Municipiul Cluj-Napoca la Alba şi la Bihor pentru 4 luni, în cel mai optimist scenariu, Centrul de Management Integrat al Deşeurilor va fi amenajat în anul 2018. Până atunci ce facem, Mihai Seplecan, desfiinţăm RAADPP, instituţia care a primit aprobările să amenajeze rampa temporară pentru depozitarea deşeurilor?

Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, anunţa în luna mai 2015 că RAADPP Cluj este pregătită să amenajeze în maxim 48 de ore o rampă temporară pentru deşeuri, pe un teren aparţinând comunei Feleacu.

Consiliul Judeţean Cluj, inclusiv consilierul judeţean Mihai Seplecan, a votat pentru această delegare către RAADPP, regie care şi-a modificat şi codul CAEN pentru a administra rampa.

”După ce vom obține acordul pentru teren ne vom ocupa și de administrarea rampei temporare, deoarece RAADPP Cluj are cuprins în codul CAEN și această activitate. Putem spune că problema deșeurilor este rezolvată, iar clujenii pot să stea liniștiți că nu vor avea tarife uriașe pentru colectarea deșeurilor, care să fie transportate la Carei și nu vor rămâne cu gunoaiele în fața locuințelor”, declara în aprilie 2015 directorul RAADPP Cluj, Mircea Avram, implicat direct în negorierile cu Feleacul, alături de Vakar Istvan.

Mai trebuia doar ca Feleacul şi Consiliul Judeţean Cluj să evalueze un teren şi să cadă de acord asupra redevenţei de achitat Feleacului pentru activitatea rampei temporare. Filmul s-a tăiat în momentul în care Mihai Seplecan a fost votat de către consilierii judeţeni pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

Mircea Avram, directorul RAADPP Cluj, a decarat că nici CMID, nici rampa temporară nu s-au făcut din cauza aparatului Consiliului Judeţean Cluj.

„Au blocat proiectul cu Feleacul. Era aprobare de la Minister şi de la toate organismele pentru a se crea la Felacu groapa temporară în cele 2 hectare care erau. Ştiu acest lucru şi primarul Feleacului şi prefectul Clujului.

Feleacul a fost păcălit. În momentul în care s-a pornit procedura la deşeuri, se punea în aplicare în 3 zile – UAT Cluj şi UAT Feleac stabilesc un evaluator. Cei de la Consiliul Judeţean ne-au spus ca noi, Regia, să ne ocupăm pentru că avem Hotărâre de Consiliu Judeţean. Într-o zi am stabilit evaluatorul, Vakar Istvan mi-a spus să trec totul în scris pentru că aceştia nu sunt serioşi (aparatul de speciailtate al CJ Cluj). Le-am trimis celor de la Consiliul Judeţean în data de 29 o adresă prin care am stabilit un evaluator şi că aşteptăm punctul de vedere al Consiliului Judeţean. Şi-a dat demisia atunci Oleleu, iar cei doi vicepreşedinţi ne-au spus că nu ne mai ocupăm noi, că se ocupă ei. De atunci, dacă mai ştiţi ceva… Din câte mi-a spus primarul din Feleac, s-a evaluat un teren nu intravilan, ci extravilan şi nu în Cluj, ci în altă parte. Pe 19 iunie, la ultima întâlnire cu preşdintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, alături de Mariana Raţiu, mi s-a transmis că oricum nu vor plăti, că vom aduce hârtii de la UE, de la Minister, şi nu vor plăti nimic la Feleacu”, a declarat Mircea Avram, luni, în cadrul unei coferinţe de presă.

În ultima şedinţă a Consiliului Local Cluj-Napoca, primarul Emil Boc a fost delegat de către consilierii local să analizeze posibilitatea de a acţiona în judecată Consiliul Judeţean Cluj pentru prejudiciile cauzate administraţiei locale şi cetăţenilor clujeni prin majorarea tarifelor de ridicare a deşeurilor ca urmare a nefinalizării la timp a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor, care ar fi trebuit să fie finalizat până în anul 2014.

Într-un comunicat de presă transmis presei clujene, Mihai Seplecan precizează că nu este responsabilitatea Consiliului Judeţean să gestioneze criza deşeurilor, chiar dacă CJ întârzie cu ani buni finalizarea CMID.