ClujAzi

Fii informat!

O companie de logistică se extinde pe 4,4 ha de teren în Tetarom III

Compania Karl Heinz Dietrich International Exped SRL, care desfășoară activități de logistică, dorește să investească între 12 și 15 milioane de euro pe un teren de 4,4 hectare din parcul industrial Tetarom III.

Nemții vor aduce 200 locuri de muncă la Cluj, odată cu această investiție.

Compania este prezentă în România încă din 1997, la București, Arad, Brașov, Timișoara și Sibiu.

Potrivit președintelui firmei, Hanns Ulrich Dietrich, într-o primă etapă se vor crea 80 locuri de muncă și se vor investi 5 milioane de euro în depozite.

Printre altele, investitorii speră să atragă drept clienți, marile companii străine care au ales Clujul pentru dezvoltare.

Conducerea Tetarom spune că este în criză de teren la Jucu, datorită cererilor mari ale investitorilor pentru respectiva zonă. Potrivit estimărilor reprezentanților Consiliului Județean Cluj, costurile extinderii Tetarom III se ridică la 20 milioane de lei, bani care pot fi acoperiți.