ClujAzi

Fii informat!

CSM propune ca deţinuţii care publică lucrări să declare că sunt autorii, iar editorii să aibă experienţă

CSM propune Ministerului Justiţiei să modifice Regulamentul de aplicare a Legii privind executarea pedepselor astfel încât deţinuţii care publică lucrări ştiinţifice să dea o declaraţie conform căreia ei sunt autorii, iar cei care le publică să aibă practică în publicarea de astfel de lucrări.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), întrunit miercuri, a hotărât să sesizeze Ministerul Justiţiei cu propunerea de a include în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate aspectele reţinute de Direcţia legislaţie, documentare şi contencios şi observaţiile formulate de Comisia nr. 1 din CSM.

Modificările vizează publicarea de lucrări ştiinţifice de persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate în vederea reducerii acesteia.

Astfel, CSM va propune verificarea cunoştinţelor de tehnoredactare ale persoanei private de libertate, pentru situaţia în care aceasta urmează să-şi tehnoredacteze personal lucrarea, redactarea unei declaraţii a persoanei private de libertate în sensul că este autorul lucrării cu caracter ştiinţific şi a unei declaraţii referitoare la faptul că editorul este persoană juridică română sau străină, dar cu practică în publicarea de lucrări ştiinţifice, legal constituită, având prevăzut în obiectul de activitate editarea de lucrări ştiinţifice.