ClujAzi

Fii informat!

Cercetați penal după ce au furat 75 de kg de piept de pui de la o fermă din Florești

Polițiștii au identificat doi bărbați care ar fi sustras produse din carne din depozitul societății în cadrul căreia erau angajați. Activitatea acestora a fost surprinsă în flagrant delict.politia rutiera

La data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat, pe DN1 E60, un conducător auto care transporta produse din carne de pui, fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege.

Astfel, bărbatul de 32 de ani, din județul Sălaj, în calitate de șofer al unei societăți comerciale din Florești, a fost depistat transportând cu o autoutilitară circa 75 kg file din piept de pui pentru care nu deținea documente de proveniență.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, cel în cauză, împreună cu un coleg, respectiv un bărbat de 47 de ani, din Bistrița-Năsăud, ar fi sustras produsele din depozitul societății angajatoare.

Prejudiciul,  în valoarea de circa 1.400 de lei, a fost recuperat de către polițiști.

Față de cei doi se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.