Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, în unanimitate, proiectul deputatului PSD Marius Manolache privind declararea apelului doar în favoarea inculpatului la ICCJ, inclusiv Manolache votând împotriva acestuia şi declarând că România „nu este pregătită” pentru această prevedere.
Preşedintele Înaltei Curţi, Livia Stanciu, prezentă la dezbateri, a declarat că iniţiativa legislativă este discrimiantorie şi neconstituţională, pentru că oferă avantaje celor care sunt judecaţi la completul de 5 judecători al Înaltei Curţi, în timp ce inculpaţi aflaţi în situaţii identice, însă judecaţi de Judecătorii, Tribunale şi Curţi de Apel obişnuite au parte de un altfel de tratament. Livia Stanciu a invocat mai multe prevederi din Codul de procedură penală, dar şi din Constituţie, potrivit căreia propunerea lui Marius Manolache nu poate fi susţinută.
CSM şi Ministerul Justiţiei au avut, la rândul lor, puncte de vedere negative.