Universitatea Babeș-Bolyai este singura instituție de învățământ superior din România situată pe un loc cuprins în intervalul 501-600, din grupul celor mai bune 800 de universități din întreaga lume. Acest clasament este cuprins în topul The Times Higher Education World University Rankings 2015-2016, din care mai fac parte, pe pozițiile 601-800, universitățile „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara (în această ordine). Toate aceste patru instituții sunt membre ale Consorțiului Universitaria.
Clasamentul The Times Higher Education World University Rankings 2015-2016 utilizează în analiză 13 criterii, cele mai importante fiind grupate în jurul a cinci indicatori principali: calitatea procesului de predare (mediul de învățare), cercetare (numărul și prestigiul publicațiilor), citările (factorul de impact), perspectiva internațională (personal, studenți și cercetare), relația cu mediul de afaceri (transferul de cunoștințe).
Dintre universitățile comprehensive de prestigiu din Europa Central-Orientală se mai situează, pe poziția 501-600, Universitatea din Varșovia, în timp ce Universitatea Carolină din Praga (fondată la 1348) se află între locurile 401 și 500. Universitățile din Cracovia (Jagielonă), Belgrad, Ljubljana, Bratislava (Comenius) se plasează în intervalul 601-800, iar universitățile din Croația și Bulgaria lipsesc din acest clasament. Toate universităţile din Ungaria sunt cuprinse în acelaşi interval (501-800) ca şi universităţile din România.
“Cu toate că, uneori, apar critici la adresa acestor clasamente, ele sunt, însă, până la urmă, singurele care pot oferi o imagine asupra locului și rolului universităților în lume. Clasarea Universității Babeș-Bolyai în topul mondial al primelor 600 de universități, reprezintă un loc mai mult decât onorant, în acord cu eforturile pe care cadrele didactice și studenții le-au depus și le depun în activitatea didactică, de studiu, respectiv cercetare. De asemenea, sunt convins că, în viitor, aceste eforturi vor duce la o clasare și mai bună a universității noastre”, declară Acad. Prof. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB.