Început de an universitar cu ghinion pentru două studente venite la Cluj-Napoca. Acestea au fost lovite din plin de o maşină care circula în apropierea Campusului Studenţesc Haşdeu.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 13,50, Poliţia Cluj fiind sesizată prin apel telefonic cu privire la accidentul rutier.
Tinerele au stat culcate la pământ, iar mai mulţi trecători s-au adunat în jurul lor pentru a le oferi asistenţă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, agent de poliţie Carmen Jucan a declarat pentru ClujAzi.ro că în evenimentul rutier soldat cu accidentarea celor două tinere a fost implicat un şofer în vârstă de 48 ani, din Cluj-Napioca, în timp ce se deplasa dinspre Calea Moţilor spre Pţa Lucian Blaga.
“Pe fondul neasigurării corespuzătoare la virajul dreapta a acroşat două tinere de 20, respectiv 25 de ani, din comuna Bonţida, respectiv Lupşa – judeţul Alba, acestea deplasându-se pe trotuar”, a adăugat inspectorul de poliţie Carmen Jucan.
Tinerele au fost transportate la UPU, iar în cauză poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea circumstanţelor în care a avut loc accidentul.