Organizația Femeilor Liberale Cluj și Comisia de Educație a PNL Cluj a reîntȃmpinat sărbătoarea Zilei Educației care se sărbătorește anual în 5 octombrie, prin organizarea Conferinței cu tema „Educația încotro?”.
Conferința a reprezentat un dialog între invitați și cei aproape o sută de participanți majoritatea implicați în sistemul actual de educație, despre ceea ce a reprezentat educația pentru Romȃnia, despre ceea ce reprezintă educația azi, dar, mai ales, despre ceea ce ne dorim să reprezinte educația în Romȃnia.
Prof. Univ. Dr. Călin Felezeu – Decanul Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei UBB Cluj-Napoca, Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă – Președintele Senatului UBB Cluj-Napoca și Prof. Univ. Dr. Adrian Opre – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei UBB Cluj-Napoca, au vorbit invitaților despre așteptările pe care le au cei implicați în învățămȃntul universitar clujean de la factorii politici dar au venit și cu soluții care ar putea să resusciteze învățămȃntul romȃnesc aflat acum în moarte clinică.
Invitata de onoare a OFL Cluj a fost doamna deputat Raluca Turcan, co-președinte a Comisiei de educație a PNL care a vorbit despre măsurile din Programul de guvernare pe care PNL le propune romȃnilor într-un viitor guvern PNL.
Au mai vorbit: Marinela Marc și Adrian Oros, deputat PNL Cluj, co-președinți ai Comisie de educație a PNL Cluj, Radu Zlati, deputat PNL Cluj și co-președintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda.
Prin astfel de acțiuni, OFL Cluj dorește să aducă față în față societatea civilă și oamenii politici pentru a găsi împreună soluții la problemele cu care ne confruntăm cu toții în toate domeniile de activitate dar mai ales, să atragem oamenii spre politică, să demonstrăm că singura soluție pentru schimbarea clasei politice este IMPLICAREA.