Bugetul pentru educaţie se va închide, anul acesta, cu 4 % din PIB, în timp ce în cazul cercetării a fost solicitată o creştere cu 50% a procentului din PIB alocat acestui segment, a anunţat, luni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la dezbaterea „Educaţia 2018”.
„Anul acesta ne vom închide bugetul pe 4% din PIB pe educaţie. Întotdeauna am fost de părere că o educaţie de calitate fără resurse financiare este greu de imaginat şi sigur că dorim creşterea bugetului. Încercăm să promovăm această creştere atât la nivelul educaţiei, cât şi la nivelul cercetării. Sindicatele au cerut 4,5% din PIB pentru educaţie în anul 2016. Am avansat o solicitare de creştere cu 50% a bugetului cercetării. Ne închidem anul acesta la cercetare pe 0, 24% din PIB pe resurse alocate de la buget şi pe 0,14% din PIB pentru resurse private atrase în cercetare. Avem ca obiectiv 1% pentru 2020”, a spus Ministrul Educaţiei, prezent, luni, la dezbaterea „Educaţia 2018”, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, la Colegiul Naţional „Sf. Sava”.