ClujAzi

Fii informat!

La scrutinul intern din PSD au participat 81,23% din membrii partidului

Președintele Comisiei Electorale Centrale a PSD, Florin Iordache, a anunțat că la scrutinul intern de duminică au participat 435.172 de membri de partid din totalul de 535.699, adică 81,23%.

„S-au evidențiat județele Olt, Teleorman, Maramureș, Ialomița, Gorj, Galați, Dolj, iar județele în care a fost o prezență mai slabă au fost Bacău, Cluj, Vâlcea. În această seară vom centraliza din aceste voturi câte s-au exprimat cu ‘da’ câte cu ‘nu’ și câte au fost nule, iar dimineață vom avea probabil rezultatele finale. La București am avut o prezență foarte bună, aproximativ de 85%, iar din Diaspora și Republica Moldova au votat 1.600 de colegi, adică 70 %”, a spus Iordache.

În județul Cluj au fost organizate secții de votare în fiecare comună, municipiu și orașul Huedin iar în Cluj- Napoca au funcționat trei secții de votare, unde s-a exercitat dreptul de vot între ora 08.00 – 20.00

Din totalul de membrii aflați în evidența organizației județene, 11.151, numărul de membrii prezenți la scrutinul intern în județul Cluj a fost de 7.640.

Voturi pentru DA – 7324
Voturi pentru NU – 252
Voturi nule – 64