Începând cu anul 2016 de pe aeroportul clujean se va putea zbura spre 4 noi destinații. Astfel din 22 iulie 2016 se va putea zbura spre Alicante, în zilele de miercuri și duminică, spre Berlin-Schoenefeld în zilele de luni și vineri, spre Bilund (Danemarca), marțea și sâmbăta și spre Doncaster Sheffield în zilele de luni și vineri.
Aceste zboruri vor fi operate de către compania aeriană WizzAir, care are o activitate de 11 ani în România și de 8 ani pe aeroportul din Cluj.
John Stephenson, vicepreședinte executiv WizzAir, a declarat că este foarte mulțumit de cursele aeriene din județul Cluj, arătând că în anul acesta, în primele 9 luni, numărul de pasageri de la Cluj a crescut cu 42%. Acesta a mai precizat că baza aeriană a WizzAir de la Cluj va fi suplimentată cu o aeronavă Airbus A 320, care va fi cea de-a cincea din flota de la Cluj.
David Ciceo, directorul aeroportului a precizat că rutele operate de această companie sunt foarte utile, spunând că în anul 2007 când au început colaborarea erau foarte optimiști, dar realitatea cifrelor a depășit optimismul lor.
Prezent la eveniment, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan a dat asigurări că indiferent de istoria recentă dintre CJC și Aeroport, județul va sprijini în continuare dezvoltarea aeroportului clujean.
David Ciceo directorul aeroportului a precizat că volumul mare de pasageri și trafic aerian impune de urgență construirea unei parcări pentru aeronave, întâmplându-se foarte des ca aeronavele să nu aibă unde staționa la Cluj.
De asemenea Ciceo a precizat că până în anul 2017 aeroportul va ajunge la cifra de 2 milioane de pasageri. El a mai amintit că anul acesta în 29 iulie pe aeroportul clujean au fost nu mai puțin de 6.400 de pasageri.