Prim-vicepreşedinte PNL Teodor Atanasiu spune că autorităţile trebuie să spună în ce condiţii a beneficiat Gabriel Oprea de coloană oficială de când ocupă funcţia de vicepremier, el afirmând că ”este regretabil că Gabriel Oprea se ascunde de câteva zile”.
”Cu toate că nu mulţi îşi apleacă privirea spre tragicul eveniment în care un poliţist aflat în misiune şi-a pierdut viaţa, accidentul nu trebuie să treacă neobservat, autorităţile statului fiind obligate să dea toate răspunsurile necesare pentru ca vinovaţii şi cauzele accidentului să se afle. Ţinând cont de faptul că legea stipulează clar ce demnitari au dreptul de a fi însoţiţi de o coloană oficială şi în ce cazuri, iar în situaţia vicepremierului se ridică semne pertinente de întrebarea asupra acestei chestiuni, cer autorităţilor în măsură să dea aceste răspunsuri şi să spună în ce condiţii a beneficiat Gabriel Oprea de coloană oficială de când ocupă funcţia de vicepremier”, spune prim-vicepreşedinte PNL Teodor Atanasiu.
Subinspectorul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit la spital, marţi seară, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată pentru lucrări la reţeaua de gaze, pe strada Ştirbei Vodă.
Poliţistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Gabriel Oprea, însă informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.
Joi, Poliţia Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că poliţistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informaţiilor comunicate, participase la „o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice”.