Salariile de bază pentru personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, instituţiile de învăţământ superior de stat, inspectorate şcolare, minister şi unităţi subordonate vor creşte, din 1 decembrie, cu 15 la sută, potrivit unui proiect MECS.
Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) a lansat în dezbatere publică Ordonanţa de Urgenţă pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Conform proiectului, începând cu 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din învăţământ se majorează cu 15% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.