Partidul Comunist Chinez va abandona politica unui singur copil, introdusă la sfârşitul anilor ’70, pentru dezamorsarea unei bombe demografice care riscă să sufoce creşterea în a doua mare economie a lumii, în cadrul strategiei actuale de promovare a unui ritm de dezvoltare mai echilibrat.
Comitetul Central a aprobat planul de a permite tuturor cuplurilor din China să aibă doi copii, a relatat agenţia de presă Xinhua, după o reuniune de patru zile a Partidului Comunist, relatează Bloomberg.
Consumul anual de lapte pentru sugari din China se ridică la aproximativ 19 miliarde de dolari, aceasta fiind cea mai mare piaţă de profil din lume, după ce vânzările au crescut de peste două ori în ultimii cinci ani, potrivit Euromonitor.