România ocupă locul al doilea, după Polonia, cu zece prezenţe în competiţia celor mai dinamice companii din domeniul tehnologic, pe baza creşterii veniturilor obţinute pe o perioadă de patru ani, potrivit clasamentului Deloitte CE Technology Fast 50 2015.
România înregistrează o creştere semnificativă pentru al treilea an consecutiv, cu 29 companii înregistrate, faţă de 18 în 2014, din care zece companii în Fast 50, faţă de şase în 2014, şi liderul categoriei Big 5, se arată într-un studiu al firmei de consultanţă şi audit. Pentru ediţia din 2015 au fost luate în calcul veniturile din perioada 2011-2014, cu o creştere medie înregistrată de companiile româneşti prezente în Fast 50 de 544%.
În contextul în care economia României a înregistrat cea mai mare creştere din Europa Centrală şi de Est în primele trei trimestre ale anului, opt dintre companiile locale prezente în clasamentul Deloitte Fast 50 sunt nou-intrate. Totodată, din două companii româneşti, una este lider la categoria Big 5, care include companiile dinamice, prea mari ca venituri pentru a concura pe picior de egalitate cu firmele mai mici din categoria Fast 50. Faţă de anul trecut, România înregistrează o creştere a numărului de firme din sectorul de software. Cinci dintre companiile din top au sediul în Bucureşti, două în Cluj-Napoca, una în Iaşi, una în Sibiu, una în Timişoara şi una în Baia Mare.