Comisia Juridică a Senatului a decis, marți, în urma părăsirii ședintei de către PSD-iști, ca toți consilierii locali și judeteni care au schimbat partidul în baza Ordonanței 55 își pierd mandatele, iar primarii și șefii de CJ-uri revin la partidul de la care au plecat.
Potrivit senatorului clujean Alin Tișe, membru al Comisiei Juridice a Senatului, PNL a reușit cu sucees să se opună aici ordonanței traseismului, care trebuie să fie adaptată deciziei Curții Constituționale.
Potrivit vicepreședintelui PNL, majoritățile susținute de liberali ar putea să reușească același lucru și la Comisia de Administrație, săptămâna viitoare, dar și în Plen.
„Bineînțeles că PSD-ul s-a opus și în Comisia Juridică a Senatului pentru că a fost principalul partid care a beneficiat de pe urma ordonanței traseismului, reușind să atragă la ei 500 de primari și circa 2000 de consilieri”, a precizat Alin Tișe pentru ClujAzi.ro.
Senatorul a mai afirmat că în contextul politic actual, noul Guvern format din tehnocrați, la cererea societății civile, poate genera și noi majirități politice în Parlament, care ar putea influența și ordonanța traseismului.
Cu toate acestea, liderul PNL este de părere că PSD-ul după ce a pierdut guvernarea va încerca să saboteze noul Guvern și să arate că social-democrații au condus mult mai bine țara. „Sunt sigur că vor face opoziție în comisiile unde au majoritate și în alte structuri din care fac parte, demonstrând astfel încă o dată că nu au înțeles vocea societății civile, însă PNL va susține noua guvernare a tehnocraților, chiar dacă e vorba doar de proiecte legislative specifice”, a adăugat vicepreședintele PNL, senatorul Alin Tișe.