ClujAzi

Fii informat!

Comerț de sezon! Peste 150 de brazi confiscați de polițiști

În urma unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, polițiștii au confiscat 156 de pomi de Crăciun.pomi de Craciun confiscati- brazi 1

Polițiștii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au acționat, ieri, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

Astfel, în jurul orei 07:00, poliţiştii au depistat pe raza comunei Poieni, un bărbat, de 52 de ani, din comuna Râșca, care transporta cu un autocamion, 156 pomi de Crăciun, fără a deține documente legale de proveniență și însoțire a transportului.

Pomii de Crăciun – specia brad, în valoare de peste 4.000 de lei, au fost confiscaţi și predaţi reprezentanţilor ocolului silvic.

Bărbatul a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Polițiștii continuă acțiunile.