ClujAzi

Fii informat!

Steluța Cătăniciu pierde definitiv procesul cu ANI

Deputatul Steluța Cătăniciu, lider ALDE, își pierde mandatul de a candida într-o funcție publică în următorii trei ani, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dat dreptate Agenției Naționale de Integritate la acuzația de conflict de interese.

ANI arată că, în urma evaluărilor efectuate, s-a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă de către Cătăniciu, întrucât aceasta, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, a participat, în 7 aprilie 2009, la procesul de deliberare şi adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru spaţiu cu altă destinaţie a societăţii Cooperativa Meşteşugărească Foto Optica din Cluj-Napoca.

Ulterior adoptării acestei hotărâri, precizează ANI, la 5 mai 2009, Cătăniciu a încheiat cu societatea respectivă un contract de asistenţă juridică privind reprezentarea în instanţă a intereselor societăţii în litigiul avut cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Astfel, se precizează în comunicatul ANI, consilierul local a reprezentat în instanţă interesele societăţii, prin contractele de asistenţă juridică încheiate la data de 22 aprilie 2008, şi, respectiv, 5 mai 2009. Pentru contractele încheiate, Steluţa Gustica Cătăniciu a încasat 8.000 de lei. Părţi în litigiu au fost Societatea Cooperativa Meşteşugărească Foto Optica din Cluj-Napoca, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Comisia de vânzare a spaţiilor comerciale şi de prestiri servicii din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.