ClujAzi

Fii informat!

Seplecan își mărește de 5 ori cota lunară de combustibil pe care o poate consuma la Consiliul Județean

La ultima ședință a Consiliului Județean Cluj, președintele Seplecan a fost întrebat de către consilierii județeni de ce organizează numai întruniri extraordinare, iar răspunsul lui a fost că nu are proiecte pentru Cluj. Iată că acum revine în forță și propune în ședința care va avea loc joi, 10 decembrie, nici mai mult nici mai puțin decât să i se mărească de 5 ori cota de combustibil pe care să o ardă lunar la Consiliul Județean, ajungând până la 700 de litri/mașină.benzina

Proiectul de hotărâre propus de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj privește stabilirea cotei de consum lunar de carburant, pentru autoturismele din dotarea instituției, utilizate de acesta, de doi vicepreședinți, de Direcţia Generală de Buget Finanţe și Resurse Umane, Direcţia Juridică, Direcţia de Dezvoltare şi Investiţii, respectiv Direcţia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

Calculele luate în considerare la această majorare cu 500% a cotei de carburant pot fi considerate hilare.

Referatele depuse la Serviciul Logistic de către direcţiile şi serviciile din cadrul instituţiei prin care se solicită asigurarea transportului angajaţilor în teritoriu pentru îndeplinirea atribuţiilor în perioada Ianuarie-Octombrie 2015, cât şi fişele activităţiilor zilnice ale autovehiculelor arată că în prima saptămână din lună, fiecare autoturism efectuează în medie 1200 km, în a doua săptămână din lună, autoturismele instituţiei efectuează in medie 250 km, în a treia săptămână, autoturismele instituţiei efectueazăin medie 100 km, iar în a patra săptămână din lună se efectuează in medie 50 km.

Totuși, Seplecan consideră că prima săptămână din lună este o săptămână normală de lucru și trebuie luat în calcul, desigur, cel mai mare consum, chiar dacă însuși Serviciul Logistic arată că în săptămânile care urmează primei săptămâni de lucru din fiecare lună, se consumă considerabil mai puțin combustibil.

Seplecan forțează și mai mult și argumentează că dacă intervine necesitatea unor deplasări în afara judeţului sau în Bucureşti (CELE MAI FRECVENTE!!!) – așa scrie în referatul de aprobare al proiectului – consumul de carburant creşte pentru fiecare drum cu cel puţin 50 litri.

Să vedem însă ce a făcut Seplecan în cele peste 10 deplasări efectuate la București în mandatul său: a fost blocat proiectul intermodalului de la Aeroportul Internațional Cluj, a fost blocată amenajarea rampei temporare pentru depozitarea deșeurilor, a fost blocată transformarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Privat Cluj în companie privată de interes public.

Trebuie să menționăm și că în baza de calcul a lui Seplecan intră o mașină cu un consum mixt de 11%.

Acesta mai arată și cât de mult se zbate pentru cetățeanul clujean – deși chiar el afirma că nu are proiecte de înaintat către consilierii județeni – și adaugă că pentru cazuri excepţionale, când autoturismul este în exploatare mai mult de 8 ore/zi şi mai mult de 5 zile/săptămână!!! se suplimentează încă o dată consumul de carburant.

Având în vedere calculul prezentat mai sus, Seplecan propune o cotă lunară pentru fiecare autoturism din parcul instituţiei de 700 litri/lună, de la 150 de litri/ lună, cât este pragul actual.