Președintele PSD, Liviu Dragnea, a recunoscut public că PSD nu a plătit nici până acum cheltuielile legate de megalansarea în campania prezidențială a lui Victor Ponta, organizată pe Arena Națională în urmă cu mai bine de un an.
Dezvăluirea a fost făcuta după ce Curtea de Conturi a constatat că o parte dintre cheltuieli au fost achitate ilegal chiar de către Primăria Capitalei, condusa de Sorin Oprescu, adică din banii bucureștenilor, iar compania UTI, care a participat la organizarea evenimentului din septembrie 2014, a dat PSD în judecată pentru a-și recupera banii neachitați nici până acum de social-democrați.
Conform Agerpres, Liviu Dragnea a susținut că nu a știut că evenimentul fastuos nu a fost plătit de PSD, însă la momentul respectiv Dragnea era președinte executiv al PSD și organizatorul campaniei electorale a prezidențiabilului Victor Ponta.
Curtea de Conturi a constatat că Primăria Capitalei a plătit în mod ilegal 245.346 de lei pentru megalansarea lui Victor Ponta