ClujAzi

Fii informat!

A alimentat de la benzinărie, dar a plecat fără să plătească

Polițiștii au identificat de sărbători un bărbat de 42 de ani, din Cluj-Napoca, care, la data de 23 decembrie a.c., ar fi alimentat cu carburant, de circa 150 de lei, dintr-o benzinărie de pe strada Corneliu Coposu, fără a achita contravaloarea acestuia la plecare.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

La acţiuni au participat şi jandarmi.