ClujAzi

Fii informat!

Peninsula, la Cluj. În iulie va avea loc prima ediţie, pe valea Gârbăului

În urmă cu puţine momente, edilul municipiului, Emil Boc, a anunţat, alături de managerii festivalului că festivalul, aşa cum deja s-a vehiculat în presa, se va muta la Cluj.

Prima ediţie va avea lPeninsulaoc în  intervalul 18-21 iulie, iar locaţia va fi Valea Gârbăului, unde municipalitatea le-a pus la dispoziţie o suprafaţă de teren impresionantă.

„Festivalul Peninsula să considere că e la el acasă, să devină un brand la Cluj, şi să aibă cel puţin 10 ediţii şi la noi în judeţ, aşa  cum a avut în Mureş”, a precizat Emil Boc.

De asemenea, domnia sa a mai adăugat şi care este aportul Primăriei în acest festival: un teren de 10 hectare pe Valea Gârbăului, apă, curent, drum, transport în comun, iluminat public, mediatizarea festivalului.

Directorul festivalului Penisula, Bodor Laszlo a declarat că a ales Clujul pentru a muta aici festivalul datorită faptului că „la Cluj am găsit uşi deschise, atât la muncipiu cât şi la judeţ”.