ClujAzi

Fii informat!

Peste 1000 de persoane la spectacolul aniversar al lui Florin Piersic

Peste o mie de persoane au participat, miercuri, la spectacolul aniversar “Nu-ntreba câţi ani am”, organizat pentru actorul Florin Piersic la împlinirea vârstei de 80 de ani. Evenimentul a avut loc la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.florin piersic

În cadrul spectacolului care s-a desfășurat pe mai bine de 4 ore, Florin Piersic și-a încântat oaspeții cu talentul său și a coborât printre ei pentru a discuta cu aceștia.

Cu prilejul acestei gale a fost rostit și un mesaj din partea preşedintelui Klaus Iohannis, care a anunțat că i s-a conferit lui Florin Piersic ordinul Steaua României în grad de Ofiţer.

Și premierul Dacian Cioloș i-a transmis salutări maestrului, printr-un coș cu flori.

Evenimentul s-a încheiat printr-un spectaculos foc de artificii.

Florin Piersic a fost numit recent și Artist al Poporului din Republica Moldova.

foto: https://www.facebook.com