Consilierii județeni au aprobat, vineri, cu 23 de voturi ”pentru”, proiectul de buget pe anul 2016, în valoare de 764 milioane lei, propus de președintele Marius Mînzat. Bugetul este cu 20 de milioane de lei mai mare față de anul trecut.
”Este un buget echilibrat, nu venim cu proiecte majore noi din două motive: obligaţiile de anul trecut nefinalizate, Ic Ponor, TETAROM şi Centrul de Management Integrat de Deşeuri și de asemenea nu există măsuri deschise pe fonduri europene care să ne permită să avem contracte noi. Suntem pregătiți pentru două categorii: una este reţeaua TEN-T pe drumuri judeţene, finanțabile prin OIR şi reabilitarea monumentelor istorice pentru care suntem convinși că vor fi deschise surse de finanțare. Finanţăm în continuare spitalele, drumurile judeţene şi am dori să nu vă ascundem faptul că analizăm şi ne gândim foarte serios la o schemă de finanţare care să permită continuarea lucrărilor pe drumurile judeţene mai mult decât ceea ce am propus prin acest proiect de buget. Toţi cunoaştem situaţia critică a drumurilor judeţene şi toţi ne dorim să rezolvăm această problemă care nu se poate fără bani”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat.
Consilierul județean Vasile Sălătioan a propus ca 100.000 de lei să fie alocați pentru cele 47 unități de învățământ fără apă curentă, amendament care a fost aprobat în plen.
Din totalul bugetului pe anul 2016, 337 milioane de lei vor fi utilizaţi pentru cheltuieli de funcţionare, iar 172 milioane de lei pentru dezvoltare. Alți 290 milioane de lei merg către instituţiile publice şi activităţile finanţate integral sau parţial din venituri proprii.
Cea mai mare sumă de la capitolul de funcționare este alocată pentru asistența socială, 157.000.000 de lei, apoi urmează învățământul cu 69.000.000 de lei, cultura și religia cu 48.500.000 de lei, iar sănătatea primește 10.029.000 de lei.