Urmare a anunţului directorului CNANDR, privind rezilierea din partea constructorului a contractului, deoarece în lipsa exproprierilor şi a autorizaţiei de construire, nu s-au început lucrările de mai bine de 12 luni, autostrada riscă să nu mai avanseze, chiar dacă recent s-au aprobat prin HG banii pentru exproprieri, este de părere senatorul Alin Tișe.
”Solicit ministrului transporturilor să dispună urgentarea exproprierilor şi să dispună, de asemenea, relicitarea de îndată a tronsonului, astfel încât să poată fi semnat un contract gata de implementat atunci când vor ieşi autorizaţiile şi exproprierile”, declară Alin Tișe.
Leave a Reply