Muzeele aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj vor participa sâmbătă, 21 mai 2016, la Festivalul European Noaptea Muzeelor, prilej cu care Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă, Muzeul Memorial „Octavian Goga”, Muzeul Apei „Leonida Truţă” vor putea fi vizitate gratuit. Totodată, pe lângă expoziţiile înscrise în programul lunii mai, muzeele şi Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda”, instituţii de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, pregătesc şi evenimente special destinate acestei ocazii:
Muzeul de Artă, aflat în Piaţa Unirii, nr. 30, pregăteşte un program special, intitulat „O noapte la Palat”, manifestare care se va desfăşura între orele 20:00 – 01:00 şi va include o suită de evenimente expoziţionale, grupate în jurul ideii de celebrare a moştenirii culturale moderne. Astfel, începând cu ora 20:00, publicul va putea să admire expoziţiile „Influenţe ale modernismului în arta contemporană din Austria. Lucrări de Bernhard Buhmann, Claudia Larcher, Tina Lechner. Pictură, obiect, fotografie”; „Valentin Codoiu. Pictură”; „Ce mai face Penelopa?” (expoziţie de grup a artiştilor de la secţiile „Arte textile” şi „Sculptură” a Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca); „Grădini de lumină” (expoziţie de artă decorativă şi design vestimentar a artistei Elena Basso-Stănescu) şi „Visions in the Dark” a artistului Alexandru Antik. De asemenea, în afara expoziţiilor temporare deschise cu această ocazie, publicul va putea să viziteze Galeria Naţională, prin care se evidenţiază valoarea excepţională a artei moderne şi a patrimoniului deţinut de către Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, situat pe str. Memorandumului, nr. 21, prezintă Expoziţia permanentă „Cultura populară din Transilvania – sec. XVIII–XX”, care abordează principalele domenii ale culturii materiale şi spirituale din Transilvania rurală, ilustrate prin exponate reprezentative, selectate din cele peste 40.000 de artefacte existente în colecţiile muzeului, precum şi Expoziţia tactilă „Atinge şi înţelege – mesajul tactil al obiectelor ţărăneşti tradiţionale”. Aceasta este destinată, în primul rând, vizitatorilor cu deficienţe de vedere şi oferă, în acelaşi timp, o experienţă aparte copiilor dornici să atingă şi să manipuleze asemenea obiecte neobişnuite. De asemenea, cu ocazia evenimentului va fi organizată cea de-a treia ediţie a Festivalului Naţional de Ceramică Contemporană „Caolin 2016”, care oferă o imagine elocventă a evoluţiei artei ceramice româneşti, exprimată astăzi într-o impresionantă diversitate stilistică şi semantică. „Zestrea bănăţeană” este o altă expoziţie organizată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în cadrul acesteia fiind expuse costume tradiţionale, podoabe şi fotografii vechi din Banat. Piesele expuse datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în prima jumătate a secolului al XX-lea. Secţia Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei va fi deschisă publicului vizitator în intervalul orar 13:00-01:00, iar secţia în aer liber din Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” poate fi vizitată conform programului de vară, între orele 10:00-18:00.
Noaptea Muzeelor la Muzeul Memorial „Octavian Goga” va fi marcată în acest an de împlinirea a 135 ani de la naşterea poetului Octavian Goga, toate evenimentele serii fiind dedicate acestei importante aniversări ce vor avea loc în data de 21 mai 2016, la sediul instituţiei din localitatea Ciucea, judeţul Cluj, str. Principală nr. 4. Sâmbătă, 21 mai 2016, începând cu ora 19:00, vor avea loc două spectacole realizate de către experţi şi cursanţi de la Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj: în Sala de Muzică din Castel va avea loc un program artistic de muzică clasică şi poezie realizat de către experţi ai Şcolii de Arte, Orchestra „Camerata” şi solişti vocali, iar în incinta expoziţiei etnografice din Casa Albă va avea loc un program de muzică populară susţinut de către cursanţii claselor de canto muzică populară ale Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca. În acelaşi timp, vizitatorii vor putea admira expoziţia temporară aniversară „135 de ani de la naşterea lui Octavian Goga” de la parterul Castelului şi expoziţiile cu lucrări de artă plastică ale elevilor de la Şcoala Gimnazială „Octavian Goga” din Ciucea, Şcoala Gimnazială din Negreni, Bucea, Valea Drăganului şi Clubul Copiilor din Gherla. Tot în cadrul Nopţii Muzeelor se vor decerna premiile elevilor participanţi la concursul „Ciucea lui Goga”, ale căror lucrări sunt expuse în Casa Albă. Pe tot parcursul Nopţii Muzeelor se vor putea vizita expoziţiile permanente ale muzeului: expoziţia memorială dedicată vieţii şi operei poetului Octavian Goga din Castel, expoziţia etnografică din Casa Albă şi expoziţia memorială dedicată poetului maghiar Ady Endre aflată în Casa Ady Endre. Muzeul va fi deschis vizitatorilor în intervalul orar 19:00-23:00.
Compania de Apă Someş, societate comercială aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, participă şi la Ediţia 2016 a Nopţii Muzeelor, oferind acces gratuit publicului la Muzeul Apei „Leonida Truţă”, singurul de acest gen din România şi printre puţinele din lume, dedicat istoriei activităţii de alimentare cu apă potabilă. Noaptea Muzeelor este un alt prilej de a promova educaţia în probleme de protecţie a surselor de apă şi a mediului, activitate instituţionalizată de societate prin programul educaţional pentru copii şi tineri, a cărui „cartier general” este tocmai la Muzeul Apei – într-o zonă idilică pe teritoriul sursei subterane Floreşti. Programul de vizitare este cuprins în intervalul orar 18:00 – 01:00, Compania de Apă Someş punând la dispoziţie un microbuz pentru transportul la şi de la muzeu, din oră în oră, în limita locurilor disponibile, cu plecare din Piaţa Unirii, zona Muzeului de Artă.
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cluj, serviciu care funcţionează în cadrul Consiliul Judeţean Cluj şi care este situat pe str. Memorandumului, nr. 21, va avea un program prelungit, fiind deschis între orele 09.00 – 01.00, turiştii, precum şi publicul interesat, putând fi astfel informaţi asupra activităţilor şi expoziţiilor organizate de toate muzeele şi centrele de cultură ale judeţului Cluj participante la Noaptea Muzeelor 2016. Totodată, angajaţii CNIPT Cluj vor oferi pliante, broşuri sau CD-uri pentru prezentarea activităţii acestor instituţii, precum şi materiale de promovare a obiectivelor turistice din municipiu şi judeţ, în vederea creşterii circulaţiei turistice locale şi regionale.