ClujAzi

Fii informat!

Doi clujeni sunt cercetați pentru fraudă la alegerile locale 2016

Pentru siguranţa cetăţenilor, în ziua alegerilor locale, peste 700 de poliţişti au acţionat în județul Cluj, atât în preajma secţiilor de votare, cât și în zonele cu aflux mare de populație, pentru menținerea ordinii publice și pentru cercetarea cu celeritate a sesizărilor cu caracter electoral. Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca, în ziua alegerilor, să nu fie înregistrate situații grave, care să afecteze procesul electoral.

Desfășurarea în siguranţă a procesului electoral s-a datorat şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă.

În acest context, circa 620 de polițiști au asigurat măsuri de pază şi protecţie la secțiile de votare, la circumscripții și pe timpul transportului materialelor electorale, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente deosebite.

Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca, în această zi, numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi cele de natură judiciară să se situeze sub media ultimilor ani, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de Poliția Română și-au atins scopul.

Poliţiştii din întreaga ţară desfășoară activități de cercetare cu privire la 245 de semnalări privind posibil vot multiplu, transmise prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot.

La nivelul județului Cluj, sunt în curs de cercetare 2 infracțiuni pentru fraudă la vot.

De asemenea, polițiștii au constatat 9 fapte de natură contravențională, dintre care cele mai multe semnalau fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinelor de vot.

Precizăm că, în perioada următoare, polițiștii vor desfășura activități sub coordonarea procurorilor din cadrul unităților de Parchet competente pentru clarificarea tuturor aspectelor sesizate, precum și stabilirea împrejurărilor în care acestea s-au produs.

Reamintim că, la nivel național, pe toată perioada electorală, însemnând campania electorală, ziua și pre-ziua votului, față de situația înregistrată la precedentele alegeri locale din 2012, numărul de sesizări a scăzut cu 43%, infracțiunile sesizate au fost cu 51% mai puține, iar al contravențiilor cu 53%.

La data de 5 iunie a.c., în jurul orei 08:50, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, la o secție de votare de pe raza cartierului Gheorgheni, din Cluj-Napoca, un bărbat și-a fotografiat buletinul de vot în incinta cabinei.

Persoana a fost identificată de către polițiști, iar în urma verificărilor efectuate, aceasta a fost sancționată contravențional, conform Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice.

La data de 5 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, la o secție de votare din localitatea Nicula, un membru al comisiei și-ar fi exercitat dreptul de vot la acea secție, deși nu avea domiciliul sau reședința pe raza acelei localități. În baza sesizării, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, faptă prevăzută de Codul penal.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *