ClujAzi

Fii informat!

Trei elevi din Cluj eliminați la prima probă a Bacului 2016

Luni, 4 iulie 2016, a avut loc prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2016, Limba şi Literatura Română. La nivelul judeţului Cluj, din totalul de 3765 înscrişi la această probă, au fost prezenţi un număr de 3710 elevi.

Astfel, 52 de elevi au fost absenţi, iar 3 elevi au fost eliminaţi din examen, întrucât au avut asupra lor şi au folosit dispozitive/materiale destinate fraudării prin copiere.

Marţi, 5 iulie 2016, se va desfăşura proba de Limba şi literatura maternă (proba E)b), iar miercuri, 6 iulie 2016, va avea loc proba obligatorie a profilului (proba E)c) la disciplinele Istorie (profil uman) şi Matematică (profil real). Ultima probă scrisă din sesiunea curentă, proba la alegere a profilului şi specializării (proba E)d), este programată vineri, 8 iulie 2016.

Afişarea primelor rezultate se face, conform calendarului examenului de Bacalaureat 2016, în data de 12 iulie 2016, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie 2016.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *