Considerate multă vreme drept ultima opțiune a elevilor cu note slabe în școală, liceele profesionale au tot mai mare căutare în județul Cluj. Pentru anul acesta peste 500 din locuri sunt ocupate în condițiile în care în 2015 cifra era mult mai mică.
Clasele de sudori create la cererea firmelor austriece au fost deja ocupate deși anul trecut exista această clasă, dar nu au fost elevi care să se înscrie.
Cereri foarte mari sunt la specializările de mecanici auto și bucătari, unde numărul celor înscriși este mai mare decât numărul de locuri disponibile. Aici vor exista teste pentru departajare.
Firmele austriece au nevoie mare de sudori pe care sunt pregătiți să-i plătească cu salarii de 2.000-5.000 lei.
Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj a precizat că pentru fiecare clasă creată există contract de practică cu o firmă care și-a exprimat dorința de a-i angaja pe elevi după absolvire.
Firmele sunt dispuse să plătească și o bursă lunară, masa la locul de pregătire, chiar și transportul.
„Cei care doresc cu adevărat să-și pregătească oamenii încep să investească de pe acum”, a spus Valentin Cuibus.
Leave a Reply