ClujAzi

Fii informat!

Alin Tișe: Creditul pentru drumurile județene va fi contractat în două luni

Alin Tișe

Președintele Consiliului Județean Cluj, dl. Alin Tișe a anunțat astăzi că în aproximativ 2 luni ar trebui să se știe care va fi banca sau băncile, care vor acorda creditul de 50 milioane de euro pentru drumurile județene.

Potrivit lui Alin Tișe este posibil ca o bancă să nu aibă posibilitatea să ofere întreg acest credit, așa că nu este exclusă varianta ca banii să fie atrași de la mai multe bănci.

De contractarea acestui credit se va ocupa o firmă specializată în domeniu, VMB Partners S.A, care a câștigat licitația la care au mai concurat alte 6 firme, și care va primi suma de 50.000 de lei fără TVA pentru a face documentația necesară.

Cu suma de 50 de milioane de euro vor fi refăcute multe drumuri județene, dar încă nu s-a stabilit o listă de priorități și nici nu s-a făcut un calcul exact, pentru a ști cu precizie câți kilometri de drumuri vor fi modernizați. Aceste analize se vor face încă din acest an urmărindu-se a se reabilita drumurile care duc spre zonele montane, care leagă mai multe comune și pe care se înregistrează un trafic mai mare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *