Salvamont – Salvaspeo din subordinea CJC a participat la salvarea turiștilor din peştera Huda lui Papară

de redactia

Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituţie publică de interes judeţean ce funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a participat în după amiaza şi seara zilei de luni, 22 august 2016, la o acţiune de salvare în peştera Huda lui Papară din munţii Apuseni, aflată pe teritoriul satului Sub Piatră, comuna Sălciua, judeţul Alba.

Astfel, în data de 22 august 2016 o echipă de speologi – nouă copii şi doi adulţi, a fost surprinsă de o viitură în Peştera Huda lui Papară, persoanele respective rămânând blocate în interiorul galeriei din cauza viiturii provocate de ploile torențiale căzute în zonă. Un speolog aflat la suprafaţă a alertat Serviciul 112 precum şi mai multe persoane având pregătire de consilier tehnic salvaspeo. În contextul în care judeţul Alba nu dispune de un serviciu salvaspeo, în scurt timp de la alertare o echipă de intervenţie rapidă formată din doi salvatori speologi aparţinând Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj a plecat din Cluj, în vederea evaluării situaţiei şi pentru declanşarea operaţiunii de salvare. Totodată, la faţa locului au fost trimise echipaje de la ISU Alba, Salvamont Alba, echipe salvaspeo din Bihor, Arad, Mureş, Hunedoara, precum și echipaje din cadrul IPJ Alba și IJJ Alba.

„Felicit pe această cale întreaga echipă de intervenţie şi salvare pentru profesionalismul, implicarea şi devotamentul de care a dat dovadă în acţiunea de la peştera Huda lui Papură, cu atât mai mult cu cât condiţiile în care au intervenit au fost extrem de dificile. În contextul în care siguranţa turiştilor reprezintă o prioritate absolută, reuşita acestei intervenţii, în care un rol esenţial l-a avut echipa clujeană condusă de şeful Serviciului judeţean Salvamont-Salvaspeo, e de natură să ne dea un plus de încredere, demonstrând că avem servicii de intervenţie şi salvare extrem de bine pregătite”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Intervenția de salvare a fost îngreunată din cauza nivelului mare al apei care a inundat peștera, precum și a zonei greu accesibile din interiorul acesteia. După mai multe ore de intervenție, salvatorii au reușit să ajungă la grupul de turiști format din 11 persoane, toate persoanele fiind găsite în stare bună şi fiind evacuate în siguranţă. Acţiunea de salvare a durat circa 5 ore.

Pentru salvarea persoanelor rămase blocate în peșteră, au fost angrenaţi pompieri, medici şi asistenţi medicali, 42 de salvaspeologi, jandarmi şi poliţişti, precum şi autospeciale, autospeciale de transport pentru victime multiple şi autoturisme.   

Huda lui Papară, cea mai lungă şi denivelată peşteră din Munţii Trascăului, este situată în partea de nord-vest a Munţilor Trascăului, fiind considerată una dintre cele mai interesante peşteri din Munţii Apuseni. Aici hibernează cea mai mare colonie de lilieci din Europa, circa 84.000 de indivizi din nouă specii. Începând din 1954, un grup de speologi clujeni au explorat şi cartat peştera, publicând harta în 1969. Din 1979, clubul de speologie “Polaris” Blaj a început explorarea şi recartarea peşterii, reuşind în 1986 să realizeze amenajarea turistică. De câţiva ani, peştera nu mai poate fi vizitată.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.