Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a primit autorizația pentru a cincea Unitate de Transfuzie Sanguină (UTS). Aceasta funcționează în cadrul Compartimentului ATI Ortopedie Traumatologie (strada Traian Moșoiu, nr. 47-49).
La acest moment, în Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca funcționează, cu autorizație, încă patru puncte de transfuzie sanguină: Secția Clinică Obstetrică-Ginecologie I (autorizația nr. 50.722 din 26.04.2016), Secția Clinică Obstetrică-Ginecologie III (autorizația nr. 50.725 din 26.04.2016), Secția Clinică Chirurgie Generală I (autorizația nr. 50.724 din 26.04.2016), Secția Clinică Neurochirurgie (autorizația nr. 50.723 din 26.04.2016).
Conform autorizației de funcționare nr. 51.081 din 06.09.2016, emise de Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj, în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătății nr. 607/ 2013, UTS-ul recepționează și testează sânge și derivate sanguine, în timp ce administrarea sângelui se face pe secțiile clinice. Înainte de primirea autorizației de funcționare, activitatea de testare și recepție fusese arondată UTS-ului din Secția Clinică Obstetrică-Ginecologie III.
Activitatea din unitățile de transfuzie sanguină se desfășoară conform legislației în vigoare, atribuțiile medicilor și ale asistenților medicali sunt trecute în fișele de post. Pregătirea asistenților medicali pentru a efectua transfuzii de sânge se face conform Ordinului 1214 din 05.10.2006. Astfel, „programele de educație continuă sunt structurate în programe de pregătire inițială și programe de pregătire continuă în domeniul transfuziei sanguine”, iar „pregătirea inițială în domeniul transfuziei sanguine se efectuează în mod obligatoriu în primele șase luni de la implicarea în activitatea de transfuzie sanguină”.
În vederea obținerii autorizațiilor necesare conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 607/ 2013, pe lângă amenajarea spațiilor, au fost făcute investiții, la sfârșitului anului 2015 și începutului anului 2016, care au constat în dotarea UTS-urilor cu cinci încălzitoare de sânge și plasmă și trei centrifuge, în valoare totală de 72.840 lei (cu TVA). Toate secțiile spitalului sunt dotate cu termostate. Spre exemplu, în cazul UST-ului din A.T.I. I, dotările de ultimă generație permit determinarea grupului de sânge prin trei metode diferite, iar compatibilitatea între donator și primitor se testează la nivel de performanță, prin testul Coombs indirect, iar în caz de necesitate se poate efectua testul Coombs direct. Există, de asemenea, frigidere și congelatoare speciale destinate băncii de sânge, dar și păstrării pentru șase luni a probelor de sânge de la pacienții care au fost transfuzați.
Cu toate acestea, în continuare, problema majoră a acestor UTS-uri o reprezintă deficitul de personal. În afară de UTS-ul de la ATI I, unde este angajat un singur asistent medical licențiat, celelalte UTS-uri funcționează cu medicii și asistenții medicali din secția ATI, care, pe lângă atribuțiile de pe secțiile clinice și bloc operator, îndeplinesc și atribuții de UTS.
Mai mult, în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, unde potențialul de consum de sânge este ridicat, unitățile de transfuzie sanguină se confruntă, adesea, și cu insuficiența donatorilor, fiind nevoie de sprijinul altor centre din regiune.