În condițiile în care România s-a zbătut în exercițiul financiar european 2007-2013 să atragă fonduri europene, Guvernul României își permite luxul să elimine tipografii și producătorii de ambalaje de pe lista celor care pot să acceseze sprijin financiar nerambursabil în perioada 2014-2020.
Asociația Tipografilor ”Transilvania”, ce reprezintă interesele a 22.000 de angajați, solicită Guvernului Cioloș să elimine această discriminare, mai ales având în vedere că activitatea desfășurată de aceștia este asimilată industriilor creative, o prioritate la nivel european pentru perioada programatică 2014-2020.
Tipografii au tras semnale de alarmă în acest sens încă de la începutul anului, când au fost lansate ghidurile solicitantului pentru IMM-uri, de unde au fost îndepărtate codurile CAEN pentru activitățile tipografilor și a producătorilor de ambalaje deși au fost prevăzute ca eligibile cele aferente editurilor și producătorilor de hârtie.
”Ne-am trezit descoperiți. Toată industria noastră merge spre digitalizare, am informatizat, digitalizat, însă se pare că nu putem ține pasul cu tiparul și finisarea. Am scris Guvernului în termenul legal de observații și am primit un răspuns inițial cu cel din primăvară și ne
spuneau să urmărim pe site-ul Ministerului Dezvoltării, că vor lua act de doleanțele noastre. Ministrul Fondurilor Europene, Teodorovici, a spus că a introdus acele coduri CAEN. Se poate să fie vorba de o greșeală tehnică. Problema e că atunci când apar ghidurile definitive, nu se mai poate face nimic. Să ne dea și nouă șansa să scriem proiecte și să aplicăm”, a declarat Mirela Marica, director executiv al asociației.
La ora actuală IMM-urile din afara acestei sfere pot aplica deja pentru proiecte, iar tipografiile mici se vor trezi în curând în situația în care nu vor mai rămâne fonduri disponibile pentru accesat, chiar dacă se corectează această eroare.
Tipografii au nevoie de finanțare europeană în special pentru achiziționarea de tehnologie modernă, care în industrie ajunge la prețuri de ordinul milioanelor de euro.
Directorul Imprimeriilor Ardealul Cluj, Mircia Giurgiu, a spus, joi, că dorește să-l contacteze pe ministrul Vasile Dâncu pentru a rezolva această problemă.
Asociația a depus în luna septembrie o nouă cerere pentru audiență la Ministerul Dezvoltării și la Ministerul Economiei, însă deocamdată nu au primit niciun răspuns.
Luptă grea pentru reînvierea unei industrii
Retehnologizarea care necesită fonduri uriașe este doar un aspect al luptei pentreu reînvierea industriei tipografice. Alta este resursa umană calificată, care este greu de format și de menținut în domeniu.
Asociația Tipografilor a finalizat anul trecut, din fonduri europene, pe POSDRU, un proiect prin care a calificat 2.000 de oameni în domeniu, în școlile românești lipsind cursurile corespunzătoare.
”Prea puțini copii ajung în industrie, 10% în București, 1% în țară. În tipografii suntem autodidacți, din traininguri învățăm, avem noroc cu furnizorii de echipamente care ne învață cum să lucrăm pe ele. Cu ajutorul Politehnicii din Cluj, București și a Universității din Timișoara, am reușit să organizăm un masterat pe industrii tipografice. Au absolvit primii 20 de oameni în București, dar acum temerea este că nu o să aibă pe ce lucra întrucât nu putem avea acces la aparatură modernă, bazată pe inovație”, a adăugat Mirela Marica.
Leave a Reply