ClujAzi

Fii informat!

Horia Șulea: Floreștiul are de astăzi cea mai frumoasă grădiniță din România [FOTO]

Primarul Horia Șulea a inaugurat, miercuri, noua grădiniță din Florești, în care au fost investiți 3,5 milioane de lei exclusiv din bugetul local, și care va avea o capacitate de 240 de locuri. Grădinița este cu atât mai așteptată cu cât din cei 32.000 locuitori ai comunei FLorești cu domiciliu stabil aici, 5.200 sunt între 0-14 ani.

„Mă bucur că astăzi, în sfântă zi de sărbătoare a Sfântului Andrei, despre care se spune că a creștinat popprul român, avem ocazia să inaugurăm această grădiniță, o instituție în care se vor pregăti bună parte dintre cei care vor asigura viitorul Floreștiului. Este o investiție realizată din suflet, pentru toți cei care am fost implicați. Este o grădiniță care sper eu să vă placă și din câte am văzut, cred că este una din cele mai bine dotate și cea mai frumoasă din România. Floreștiul merită mult mai mult, ca cea mai mare localitate rurală din România. În Florești se investește în mod deosebit pentru viitor, iar dacă astăzi avem șansa să inaugurăm această grădiniță, o investiție de 3,5 milioane de lei, pentru 240 de copii, sper ca în cel mai scurt timp să aveam șansa să inaugurăm și viitoarea instituție școlară care doresc eu să se numească liceu tehnologic, o școală profesională pentru cei care vor să facă cultură generală și în același timp și o meserie”, a declarat primarul Horia Șulea.

Ca perspectivă, edilul a precizat că va trebui ca Primăria să se gândească la încă una sau două noi investiții de acest fel. De altfel, Horia Șulea pregătește și un proiect cu finanțare europeană pentru construirea unei noi crește în zona Cetatea Fetei.

Noua grădiniță este situată în vecinătatea Primăriei Florești, pe terenul dinspre strada Ioan Rus.

„Pot spune că era un vis al multora, al școlii noastre, al Primăriei și al tuturor părinților care își vor aduce copiii la noi și nu vor mai îndura traficul înspre Cluj-Napoca. Cu siguranță în cele 20 noi săli de grupă vor putea intra 20 de copii, poate mai mulți. Copiii care acum sunt la grădinițele din oraș cu siguranță vor avea loc și aici, la un nivel educațional dintre cele mai bune. Există încă de anul trecut solicitări din partea părinților pentru înscrieri, dar cel mai probabil noile locuri vor fi ocupate de la anul, după aprobarea programei din partea Inspectoratului Școlar Județean. Între timp vor fi decongestioante grupele de la restul instituțiilor cu preșcolari din Florești”, a declarat directorul grădiniței, Violeta Ortensia Ilea Bonda.

Lângă sala de mese, aici a fost amenajat și un spațiu destinat bucătăriei. O investiție asemănătoare a fost realizată pe strada Horea, cu 500.000 euro dedicați utilajelor pentru gătit. Deocamdată se va aduce de acolo hrana pentru copii și se va servi în regim de catering.

Grădinița este dotată și utilată cu mobilier nou, special realizat pentru copii. O mulțime de părinți au fost prezenți la inaugurare alături de micuții lor. Ei au apreciat în mod special aspectul interior și exterior al clădirii frumos colorată, dotarea băilor și faptul că încălzirea se face prin pardoseală.

La eveniment au participat și deputatul Adrian Oros, consilierul județean Cosmin Todea, co-președintele TNL Sorin Moldovan și Directorul Agenţiei de Dezvoltare Metropolitană, Zoltan Coraian.

horia-sulea-gradinita-floresti-claudia-butan-violeta-ortensia-ilea-bonda-foto-otilia-muresan16gradinita-floresti-4 gradinita-floresti-12

horia-sulea-gradinita-floresti-claudia-butan-violeta-ortensia-ilea-bonda-foto-otilia-muresan15

horia-sulea-gradinita-floresti-claudia-butan-violeta-ortensia-ilea-bonda-foto-otilia-muresan13

horia-sulea-gradinita-floresti-claudia-butan-violeta-ortensia-ilea-bonda-foto-otilia-muresan12

horia-sulea-gradinita-floresti-claudia-butan-violeta-ortensia-ilea-bonda-foto-otilia-muresan11

horia-sulea-gradinita-floresti-claudia-butan-violeta-ortensia-ilea-bonda-foto-otilia-muresan9

One comment
Laurentiu

Degeaba are grădinița. Florestiul este năpădit de gunoaie. La meteo este cod galben de ninsori. Ei bine, in Floresti este cod rosu de gunoi. De o luna nu se mai ridica. Vorbiti despre asta „domnule” Horia Şulea, „dragul meu drag”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *