Emil Boc și administrația liberală a municipiului Cluj-Napoca continuă să întrețină un subiect politic fals, cel al plăcuțelor multilingve, după ce în iunie 2016, UDMR Cluj și PNL Cluj au agreat să includă în protocolul de guvernare locală montarea de plăcuţe trilingve – română, maghiară, germană – la intrările în localităţile în care cele două formaţiuni au majoritate în consiliul local, implicit municipiul Cluj-Napoca, menționează liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra.
„Este regretabil că Emil Boc întreține acest subiect politic fals, în timp ce Timișoara, Brașov, Sibiu sau Mediaș, au depășit etapa asperităților culturale în favoarea unui model multicultural european. Emil Boc și majoritatea liberală trebuie să înțeleagă că subiectele populiste nu mai sunt priorități în agenda clujenilor și că este necesar să modernizeze intrările în oraș peste care au trecut mai bine 50 de ani. Cluj-Napoca, Klausenburg, Kolozsvár, Claudiopolis înseamnă tot Cluj-Napoca domnule Boc, tot aceeași comunitate”, a declarat deputatul Horia Nasra, președintele PSD Cluj.
Leave a Reply