Aproximativ 250 de delegați ai Partidului România Unită Cluj s-au întâlnit duminică, la Cluj-Napoca, cu ocazia conferinței județene prin care a fost aleasă o nouă conducere a organizației. La eveniment au fost prezenți și Bogdan Diaconu, președintele PRU, alături de vicepreședintele Andrei Piticaș și președinții filialelor Sibiu și Sălaj, dar și reprezentanți ai PRM, BUN, PSR.
Alexandru Cordoș a fost votat președinte plin al filialei Cluj.
„Filiala PRU Cluj este una dintre cele mai importante ale partidului, este un județ mare, o filială care a demonstrat într-un timp foarte scurt că a reușit să se organizeze destul de bine, să aibă organizații în toate localitățile județului și să obțină într-o lună de zile, cât a fost campania pentru parlamentare, un scor semnificativ care înseamnă că liderii de aici și membrii au reușit să convingă românii, locuitorii Clujului, să ne acorde încrederea. Mă bucur că astăzi în sală la conferința județeană a PRU Cluj am avut o reprezentare din tot județul și am văzut un nucleu unit, hotărât să meargă înainte, să reprezinte cetățenii români și interesele lor pe viitor. Ideea apelului la unitate printre toate partidele naționaliste este veche, am încercat să o realizăm după alegerile locale de anul trecut, nu s-a putut până la parlamentare, dar cred că acum avem timp până la alegerile europarlamentare din 2019 să reușim să coagulăm o bună parte din forțele politice sau civice și intelectuali care acționează și gândesc în termeni naționali și naționaliști. Este un deziderat al nostru, sunt convins că dacă vom realiza acest lucru, succesul naționalismului în România va fi de neoprit. Dacă la alegerile parlamentare din 11 decembrie toate forțele binomului, ale structurilor, și toate celelalte partide au avut o preocupare principală ca atunci să nu transpunem scorul din sondaje în voturi și au încercat să blocheze accesul PRU în parlament, lucru care le-a reușit – ca dovadă că la nici trei săptămâni, președintele României, conducătorul binomului, Klaus Iohannis, într-o întâlnire cu toți ambasadorii, primul lucru pe care l-a spus a fost că e mulțumit că în urma rezultatului alegerilor nu a intrat un partid naționalist în Parlament; la noi se referea și având aceste pârghii securistice în mână, a reușit – sunt convins că dacă reușim această unitate, nu vor mai reuși să oprească această forță a naționalismului românesc”, a declarat Bogdan Diaconu.
Alegerea structurilor de conducere va dinamiza întreaga activitate a partidului și scopul imediat dacă se poate spune, deși cu bătaie pe 2020, este pregătirea alegerilor locale și județene, a precizat Alexandru Cordoș.
PRU a lansat un apel pentru coagularea tuturor forțelor naționaliste din România.
Leave a Reply