Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca au votat, marti, în unanimitate, aprobarea desfășurării concursului „Curățenie Generală”, între asociațiile de locatari, in perioada 27 martie-16 iunie 2017.
Proiectul este menit să sensibilizeze și să conștientizeze cetățenii de necesitatea protejării și păstrării unui mediu curat, nepoluat. În acest sens, în ultimii ani s-au desfășurat mai multe activități la care au participat municipalitatea și societatea civilă, o mare importanță fiind acordată proiectului de „Curătenie generală”.
La concurs pot partipa numai asociațiile de locatari care efectuează lucrări de întreținere a spațiilor verzi, a parcărilor, terenurilor aferente imobilelor, aparținând domeniului public sau privat al municipiului Cluj-Napoca.
Pentru încurajarea participării la acest fel de acțiuni și în semn de recunoștință pentru rensponsabilitatea cu care acestea privesc proiectele, s-a propus acordarea în anul 2017 asociațiilor care se evidențiază în cadrul acțiunilor desfășurate a unor premii în bani, prin alocarea sumei de 135.000 de lei, din bugetul local.
Asociațiile de proprietari pot folosi banii primiți numai în scopul reparării, amenajării, refațadizării și efectuării lucrărilor necesare imobilului în care locuiesc sau aferente acestuia. La înmânarea premiilor, vor fi acordate diplome „Clujului curat”, care vor certifica rezultatul obținut.
Evaluarea participanților la concurs se va face de către o comisie stabilită prin dispoziție a primarului, iar regulamentul de desfășurare a acțiunii, criteriile de stabilire a punctajului și calendarul de desfășurare a concursului vor fi stabilite de către consiliul local.
Articol scris de Bianca Bănățan,
student Jurnalism, an II
Leave a Reply