Consiliul Județean a aprobat executarea lucrărilor la obiectivul “REABILITARE FAȚADE PALATUL BANFFY –MUZEUL DE ARTĂ CLUJ “, scopul proiectului fiind acela de reabilitare a fațadelor clădirii, îndeosebi fațada principală, acestea fiind degradate existând riscul de căderi parțiale ale acestora.
Palatul Banffy este un important edificiu baroc, operă a arhitectului german Johann Eberhard Blaumann, fiind edificat în perioada 1774-1785 pe lotul unificat a patru case medievale de pe latura estică a pieței centrale a orasului, figurând pe lista monumentelor istorice.
Potrivit Legii 153/2011 Art. 1, deținătorii de orice fel ai cladirilor care prin nivelul de degradare pun în pericol sănătatea, viața și integritatea fizică și siguranța populației, sunt obligați ca din proprie inițiativă să ia măsuri de realizare a lucrărilor de interventie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor.
Finisajul fațadelor exterioare și interioare este degradat, sunt colonii de mușchi și licheni. Tocurile și cervelele exterioare ale ferestrelor duble sunt distruse de umiditate și razele solare. Stratul de vopsea nu mai asigură protecția lemnului. Fără o intervenție urgentă de restaurare profesională se risca pierderea unor elemente valoroase din punct de vedere artistic, cultural și istoric.
Valoarea totală pentru reînnoirea structurii este de 4.549,008 lei, durata de realizare a investiției fiind de 24 de luni.
Bianca Bănățan, Jurnalism, anul II