Navracsics Tibor, comisar european pentru educație, cultură, tineret și sport, s-a aflat joi la Cluj, unde a subliniat în cadrul celui de-al 62-lea congres FUEN care sunt avantajele protejării moștenirii culturale la nivel european.
Potrivit comisarului european, conceptul de diversitate nu trebuie să însemne divizare, ci conviețuire între mai multe identități, iar moștenirea culturală nu trebuie să fie închisă în muzee.
Navracsics Tibor consideră că doar comunitățile locale sunt cel mai îndreptățile să spună că UE și statele membre sunt datoare să le ofere ajutor din acest punct de vedere.
Invitatul congresului FUEN va prezida și Anul European al Moștenirii Culturale în 2018. „Anul european va fi o oportunitate să sărbătorim trecutul și să reflectăm la viitorul moștenirii noastre culturale.
Scopul este să facem cetățenii europeni, în special tinerii, să se implice în acest domeniu. Vom lucra aproape cu școlile, vom sublinia valorile economice, faptul că 7,8 milioane joburi indirecte sunt generate de multilingvism doar în turism, iar sectorul numără peste 300.000 de joburi directe. Vom promova ideea că turismul cultural poate revitaliza orașele și regiunile noastre”, a declarat comisarul european.
Tot din punct de vedere economic, Navracsics Tibor a dezvăluit că serviciile de translație reprezintă unul din sectoarele economice cu cea mai puternică creștere la nivel european, bazată pe dezvoltarea tehnologică.
Ca recomandare, acesta a menționat că serviciile publice, spitalele, școlile, instanțele de judecată, trebuie să asigure servicii care să se ocupe de toți cetățenii, bazându-se tocmai pe multilingvism. În acest spirit este încurajată și învățarea a cel puțin 2 limbi străine de fiecare cetățean european, de la vârste fragede, pe lângă limba maternă.
Hegedüs Csilla, vicepreședinte executiv pentru cultură a UDMR, a arătat în cadrul panelului că în România comunitatea maghiară a reacționat deja pentru implicarea tinerilor în protejarea patrimoniului istoric, prezentând proiectul Adoptă o clădire. Măsura susținută de UDMR vine și ca urmare a faptului că Ministerul Culturii oferă maghiarilor doar 1% din bugetul dedicat restaurării clădirilor istorice deși 20% sunt clădirile istorice aparținând minorității.
Leave a Reply