Acoperisul fermei de pui din Florești a fost decopertat de furtună

de Cristina

Furtuna care s-a abătut în aceste zile asupra județului Cluj a făcut pagube numeroase.

Printre clădirile afectate se află și ferma de pui din Florești, a cărei acoperiș a fost luat pe sus de vântul puternic.

Șase echipaje din trei subunități ale ISU Cluj au intervenit în cursul zilei de ieri pentru eliberarea carosabilului sau autovehiculelor surprinse sub arborii sau ramurile de arbori căzute în urma vijeliei din această după-amiază. Au fost afectate mai multe alei și străzi din municipiul Cluj-Napoca, dar și alte trei localități din județ.

În municipiul Cluj-Napoca a fost necesară intervenția pompierilor militari pentru eleiberarea căilor de acces și autovehiculelor blocate de arborii căzuți pe străzile Detunata, Alverna, Cantonului, Elicei, Ostașilor, Eremia Grigorescu, Calea Someșeni, Căpșunilor, Octavian Petrovici și Plopilor.Un acoperiș al unei clădiri din Piața Unirii a fost deteriorat în proporție de 30%, ca urmare a vântului puternic.

Intervenția pompierilor militari a fost sprijinită de echiaje ale Poliței Locale și Serviciului Spaţii Verzi ale Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, precum și o echipă de intervenție a Companiei de Transport Public Cluj-Napoca pentru gestionarea cablurilor de transport a energiei electrice căzute.

Un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului Huedin a intervenit pentru înlăturarea unui copac căzut pe drumului dintre localitățile Călățele și Dealu Negru.

Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Mărgău și Gilău au desfășurat acțiuni pentru eliberarea unor drumuri județene care traversează cele două comune.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.