Excluderea preşedintelui României din procedura de numire în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor este un act grav care contravine prevederilor Constituţiei României, iar prin acest gest, PSD întoarce România în epoca lui Adrian Năstase prin subjugarea şi controlarea justiţiei de către partidul-stat, consideră europarlamentarul Daniel Buda.
“Ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader, anunţă cu o aroganţă inimaginabilă eliminarea preşedintelui României din procedura de numire în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor şi numirea acestora de către Secţia de Procurori a CSM, la propunerea ministrului Justiţiei. Motivul invocat de ministrul Toader cu privire la această modificare a fost o presupusă cerere în acest sens a Comisiei Europene, prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care recomandă o procedură transparentă pentru numirea procurorilor-şefi şi neamestecul factorului politic.
Modificarea pe care ministrul Toader intenţionează să o facă nu doar că este în contradicţie cu prevederile constituţionale ci reprezintă o totală aberaţie. Practic, preşedintele României este eliminat din procedura de numire pe motiv că provine din zona “factorului politic”, deşi ştim cu toţii că preşedintele României este ales în mod direct şi democratic de către cetăţeni şi, potrivit Constituţiei, nu poate fi membru al vreunui partid politic. În schimb, ministrul Toader se autodeleagă în procedura de numire, uitând faptul că a fost desemnat în funcţie pe criterii politice, acum 6 luni, de către tătucul Liviu Dragnea.
Prin anunţul de astăzi, PSD întoarce România în epoca lui Adrian Năstase prin încercarea de a subjuga şi controla justiţia de către partidul-stat. Este evident faptul că umilul şi supusul ministru Toader îi face jocurile şefului de partid, Liviu Dragnea, care doreşte să controleze numirile procurorilor şi judecătorilor prin propriul pix. Cu PSD la Guvernare, justiţia din România nu are nicio şansă să fie independentă. Ingerinţa politicului în actul de justiţie aduce ţării noastre prejudicii grave de imagine nu doar în Europa ci în întreaga lume iar cele mai elocvente exemple în acest sens au fost “marţea neagră” precum şi Ordonanţa 13, care au scos în stradă sute de mii de români din ţară şi de peste hotare.
Îi solicit ministrului Tudorel Toader ca în al 12-lea ceas să renunţe la măsurile de tipul celor deja patentate de PSD şi să înceteze în a-şi mai bate joc de justiţia din România. Îl asigur pe această cale că instituţiile europene nu vor rămâne indiferente la aceste derapaje prin care se încearcă ca justiţia să fie anexată PSD”, a declarat liderul PNL Cluj, Daniel Buda.