Un schimb dur de replici a avut loc vineri, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, între Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, și prefectul Aurel Cherecheș, după ce acesta din urmă a refuzat să recomande decretarea stării de urgență în privința rampei de la Pata Rât, unde apa scursă din gunoi riscă să pună în pericol integritatea centurii ocolitoare, iar alunecările de teren se produc deja.
Prefectul a început ședința printr-o analiză de text și a ironizat faptul că în solicitarea stării de urgență, Consiliul Județean a scris „para” în loc de „pata” și a amintit și de pericolul existent asupra sănătății populației, cauzat de fumul degajat de incendiile izbucnite la depozitul temporar al Primăriei. „Vreți să spuneți că din cauza fumului alunecă dealul?”, a spus prefectul Cherecheș.
Revoltat pe modul superficial în care este tratat subiectul, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a acuzat prefectul că este incompetent, iar pe ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, acesta a catalogat-o drept rățușcă vorbăreață, în urma tonului răstit cu care a vorbit în timpul vizitei sale, soldată cu demisia fostului comisar șef al Gărzii de Mediu.
Faptul că prefectul Cherecheș a făcut referire la proiectul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor ca la un eșec răsunător datorat întocmirii greșite a caietelor de sarcini pentru licitație a pus paie pe foc și a dat muniție președintelui CJ, care a arătat din nou că prefectul este pe lângă subiect. „Caietele de sarcini au fost întocmite de către Ministerul Mediului, de consultanți stabiliți de ei, și au rezultat în proiecte greșite la nivel național, în mai multe județe. Nu noi le-am făcut, acum îmi dau seama cât de mult sunteți pe lângă subiect, cu toate că firma care a furat teren de la CMID ca să-l ducă la pista aeroportului, e prietenă PSD-ului. Nu noi am decis câștigătorul licitației, ci instanța, domnule prefect, noi am indicat un alt câștigător. Ce vină am eu că firma care a câștigat licitația, stabilită de instanță, a intrat în insolvență? Acum noi suntem obligați din cauza acelei firme să consolidăm cu 10 milioane de euro dealul, altfel riscând integritatea întregului proiect. Spuneți dumneavoastră clujenilor de ce au cu 10 milioane de euro mai puțini bani pentru proiectele lor”, a afirmat Alin Tișe.
Astfel, studiile geo dispuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență au evidențiat faptul că printre cauzele declanșatoare ale alunecărilor de deșeuri de la rampa veche s-au numărat inclusiv ploile, apa infiltrată în decursul celor peste 70 de ani de la înființarea acesteia precum și cantitățile semnificative de apă folosite la intervențiile de urgență ale I.S.U pentru stingerea incendiilor spontane izbucnite la Pata Rât. În acest context, al creșterii rapide a cantității de apă acumulată, există riscul real al declanșării de alunecări necontrolabile de deșeuri, care pot afecta inclusiv centura de ocolire sud-est a municipiului Cluj-Napoca (Vâlcele-Apahida).
Astfel, motivele solicitării de declarare a stării de alertă se referă, în principal, la faptul că în acest fel s-ar permite urgentarea și simplificarea multor proceduri, extrem de greoaie în mod obișnuit și aproape imposibil de îndeplinit în termenele stabilite. Ea ar permite, astfel, obținerea avizelor și a autorizațiilor necesare într-un timp mult mai scurt, fără a se mai aștepta 30 de zile sau chiar mai mult, cum este cazul avizelor și aprobărilor pentru amplasarea stației de epurare și alimentarea cu energie electrică a acesteia. Mai mult decât atât, în contextul în care Consiliul Județean nu deține teren în zonă, în prezent nici măcar stația de epurare menită să proceseze levigatul nu poate fi amplasată întrucât terenurile învecinate sunt private.
În același timp, instituirea stării de alertă ar permite ca o parte a deșeurilor să fie mutate pe terenurile învecinate, pentru a reduce astfel presiunea care apasă acum asupra vechii rampe și care crește considerabil riscul producerii unor noi alunecări de deșeuri. În contextul actual în care terenurile învecinate sunt private iar proprietarii acestora nu sunt nici măcar cunoscuți, o asemenea opțiune nu este posibilă, cu consecințele negative ce decurg de aici. În același timp, starea de alertă ar permite întreprinderea în regim de urgență a tuturor măsurilor necesare, inclusiv a celor referitoare la realizarea unor canale colectoare de drenaj, bazine de colectare, ziduri de sprijin etc.
Reamintim în acest context faptul că forul administrativ județean a solicitat public, pentru a treia oară într-un interval de aproximativ două luni, declararea stării de alertă cu privire la situația existentă la groapa de gunoi neconformă de la Pata Rât.
Prefectul Cherecheș a spus că nu are documente de la Consiliul Județean care să justifice declararea stării de urgență, însă Alin Tișe a întrebat atunci în baza a ce acte s-a mai convocat CJSU pe tema Pata Rât? Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a legat de răspunsurile rapide primite de CJ Cluj cu privire la întrebările adresate pe subiect, dar referitor la procedurile legale de urmat pentru instalarea stației de osmoză a fost pus în dificultate de Alin Tișe.
Soluția temporară pentru limitarea poluării a fost un alt subiect de polemici. La un moment dat Aurel Cherecheș a spus că sunt și alte soluții pentru scurgerile de levigat, în afara stației de osmoză care purifică apa. Acesta a afirmat inclusiv că s-ar putea duce scurgerile din deșeuri la Compania de Apă Someș, să fie deversate lângă apa din care beau clujenii apă. Afirmațiile sale au stârnit râsul lui Alin Tișe, care a arătat că experții Companiei de Apă au indicat inclusiv riscul deteriorării filtrelor de apă din cauza acidității levigatului. Și constructorul care închide rampa de la Pata Rât a sugerat prefectului să nu mai avanseze soluții auzite pe la colțuri, care nu se aplică nicăieri.
Prefectul a reproșat Consiliului Județean faptul că termenul de instalare a stației de osmoză a fost devansat. Alin Tișe a răspuns că singura ofertă primită din partea companiilor private a fost închirierea stației vreme de 11 luni, cu instalarea extinsă pe o perioadă de 30 de zile.
Hilară a fost și formularea de mai bine de patru ori de către Aurel Cherecheș a hotărârii CJSU cu privire la Pata Rât în tot atâtea variante, denotând multă nesiguranță în fața autorităților convocate. Noroc că a cedat Alin Tișe, acceptând amânarea ședinței pentru săptămâna viitoare, altfel discuțiile ar fi continuat ore bune.
„Poate am fost prea avântat în expunerea mea, dar așa fac atunci când e vorba de problemele clujenilor și de proiectele Clujului. Domnul prefect a considerat că mai este nevoie de documente suplimentare. Voi prezenta aceste documente, chiar de mai multe ori dacă e nevoie, pentru că e în interesul meu și al clujenilor”, a apreciat Alin Tișe.
Prefectul Cherecheș a recunoscut că nivelul discuțiilor n-a fost la cel mai elevat.
Leave a Reply