În urma incendiului care a avut loc la Cluj-Napoca pe str. Cantonului în data de 20 octombrie 2017, au fost afectate 34 de persoane – 18 adulți și 16 copii. Pentru a veni în ajutorul acestor familii, Primăria Cluj-Napoca a declanșat imediat procedurile legale în vederea acordării sprijinului material și locativ necesar celor afectați, având în vedere temperaturile scăzute și anotimpul de iarnă care se apropie.
În acest sens, au fost repartizate 5 locuințe de necesitate care acoperă necesarul de locuire pentru 20 de persoane. De asemenea, 2 familii avuseseră deja repartizate locuințe în Florești și Apahida, în cadrul proiectului asociației metropolitane de dezvoltare ADI-ZMC, dar încă nu se mutaseră efectiv acolo.
Pentru alte 5 persoane (1 persoană singură și o familie cu 4 persoane), Comisia socială a Primăriei a recomandat găzduirea în Centrul social de urgență, având în vedere capacitatea diminuată a acestora de auto-gospodărire.
În privința ajutoarelor de urgență, pentru acoperirea nevoilor de bază Primăria a acordat 8 ajutoare în valoare totală de 16.800 lei, pentru 30 de persoane eligibile. Valoarea ajutorului este cuprinsă între 1000 lei și 3000 lei.
În toată această perioadă, Primăria a asigurat hrană în regim de urgență și sprijin în procurare de îmbrăcăminte și alte necesități de bază.
De mâine, aceste persoane se pot muta în locuințele de necesitate pregătite de Primărie.
Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat cu promptitudine în oferirea rapidă de soluții la problema generată de incendiul de pe strada Cantonului.
Leave a Reply