Reprezentanții Aeroportului Internațional Cluj, directorul David Ciceo, ceilalți directori, reprezentanți ai sindicatului angajaților, au părăsit sala în care au discutat față în față cu conducerea Consiliului Județean Cluj și reprezentanții funcționarilor, după un schimb de replici dur între cele două părți. Întâlnirea a avut loc în urma protestului angajaților aeroportului, de săptămâna trecută.
Consilierii județeni ai PSD au încercat, luni, să medieze tonul discuțiilor, însă nu a fost suficient pentru a calma cursul dezbaterii în care s-au formulat acuzații de corupție chiar în lipsa unor hotărâri judecătorești.
Tensiunile dintre CJ și Aeroport au început după decizia de aplicare a ordonanței 109 la toate regiile din subordine, lucru care înseamnă că toți directorii cărora le încetează de drept mandatul trebuie să participe la concurs pentru a-și păstra funcția. Singura regie care contestă procesul este Aeroportul Internațional Cluj.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a spus că aeroportul lucrează ca stat în stat și nu permite nici măcar accesul în spațiu al instituției-proprietare, în speță Consiliului Județean, să vadă progresul la una din parcările pentru aeronave, care ar fi fost realizată înainte să se facă licitație. Pentru a obține acces la pistă Alin Tișe a acționat în instanță conducerea aeroportului și a apelat la serviciile unui executor judecătoresc.
Consilierii județeni au fost nedumiriți cu privire la rolul jucat de sindicaliști în această poveste și au contestat atribuțiile lor legale pentru invervenția în relația dintre conducerile celor două părți. Mai mult, Alin Tișe a prezentat documente în baza cărora una dintre revendicările celor care au protestat în stradă, faptul că se întârzie eliberarea autorizațiilor de construcție, este o problemă falsă întrucât în ultimii 6 ani cel puțin toate autorizațiile au fost semnate în termen legal, dacă documentațiile au fost complete.
Gabriel Ene, liderul de sindicat al angajaților aeroportului, a menționat că activitatea regiei trebuie privită într-un context mai larg, și că e preferabil ca autorizațiile să fie eliberate chiar înainte de maximul în timp precizat de lege, iar CJ Cluj să nu se mai implice în schimbarea managementului, nici măcar în stabilirea organigramei. ”Echipa managerială e bună, angajații își fac treaba, de ce aceste schimbări? Faceți ilegal tot. Hotărârea cu numirea Consiliului de Administrație e ilegală”, s-a antepronunțat Ene, lucru accentuat de Alin Tișe.
Cristina Bobină, reprezentant al sindicatului din cadrul Consiliului Județean Cluj, a cerut sindicaliștilor de la aeroport și directorului aeroportului, David Ciceo, să nu mai exercite presiune asupra funcționarilor pentru încălcarea legii și să nu mai lanseze acuzații calomnioase.
”Profitul și rezultatele financiare ale aeroportului sunt diminuate datorită ilegalităților Simonei Gaci (secretarul județului), care a semnat o Hotărâre de Consiliu Județean prin care aeroportul are un prejudiciu de peste 2 milioane de euro. Este un abuz în serviciu a doamnei Simona Gaci, care nu a rectificat CF-ul în scopul de a aduce un prejudiciu. Am solicitat în mod repetat Consiliului Județean să ne rectifice CF-urile. Vă rog să prezentați și raportul Curții de Conturi cu un prejudiciu de 4 milioane”, a afirmat David Ciceo.
Directorul a mai declarat și că nu înțelege de ce nu se discută mai degrabă la nivelul CJ-ului pe tema proiectului de dezvoltare al aeroportului, până în 2030, realizat în această vară.
Acesta a fost apostrofat de Alin Tișe, care i-a arătat că nu e sarcina sa să declare o acțiune a secretarului județului legală sau nelegală. În replică, președintele CJ Cluj a prezentat documente ale DNA-ului din care ar reieși că s-au făcut lucrări ilegale în dezvoltarea aeroportului, sub conducerea lui David Ciceo, care se bucură momentan de prezumția de nevinovăție.
Consilierul județean Marinela Marc a declarat că David Ciceo e singurul director de aeroport din țară cercetat penal, și că ”altul și-ar fi dat demisia” în locul său.
După o avalanșă de acuze, David Ciceo a ales să părăsească sala, alături de subordonații săi, considerând că a fost jignit.
”Nu suntem lăsați de o lună să intrăm pe platformă să o vedem, noi nu i-am făcut recepția. Când a construit pista, între aeroport și firma Napoca s-au făcut compensări de TVA, noi vom fi obligați să plătim acel TVA pe lucrări, chir și pe cele suplimentare, care nu au fost aprobate de noi. TVA-ul e de câteva milioane de euro. Dacă Finanțele ne obligă să plătim? Cine le-a dat dreptul să compenseze TVA-ul? Concursul pentru funcția de director va fi făcut oricum. Cum se face că doar în cazul aeroportului au ieșit sindicatele în stradă, pe fondul unei revendicări nesindicale? Am cerut să ne comunice salarizarea de la nivelul aeroportului pentru că față de noi nivelul salariilor nu este secret. Doar aeroportul spune că sunt secrete salariile față de proprietar. Cum să o votăm în domeniul public o construcție realizată ilegal? N-am o problemă personală, nu vreau să-i iau locul dlui Ciceo”, a adăugat Alin Tișe.
Președintele Consiliului de Administrație de la Aeroportul Internațional Cluj, Mircea Avram, a spus că cei cinci membri ai CA-ului își doresc relații normale de colaborare cu conducerea executivă, căreia nu doresc să-i ia din atribuții. „N-am avut interesul de a schimba conducerea executivă sau a crea neînețelegeri. Am căutat să vedem ce ne unește, nu ce ne desparte”.
Mircea Avram a precizat și că reprezentanții sindicatului de la aeroport au solicitat autorizație de protest în 9 noiembrie, fără să discute în prealabil cu conducerea Consiliului Județean Cluj pe tema punctelor revendicate. După trei ore de discuții purtate ulterior la sediul CJ Cluj, pentru detensionarea situației s-ar fi căzut de acord asupra unor pași de urmat, printre care se afla și permiterea accesului consilierilor județeni, a Inspectoratului de Stat în Construcții, și a altor persoane la zona pistei aeroportului, pentru constatarea progresului făcut la lucrări. ”Au fost de acord, pentru ca ulterior să ni se spună că vom fi lăsați acolo doar la finalizarea lucrării”.