Ministrul Administrației și Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, a avansat soluția USL-ului pentru reorganizarea administrativă a țării: transformarea Agențiilor de Dezvoltare Regională în regiuni, fiecare cu președinte de regiune și un consiliu de conducere format din președinții de Consilii Județene.
„Este păcat că o putere cu 70% majoritate nu are atâta forță încât să impună un sistem eficient de funcționare administrativă. Vom muta disputele și conflictele de la nivel de județean la nivel de regiune, unde județele se vor certa în funcție de influența politică, pentru bani. Se vor creea insule de susținere financiară, în colțuri diferite ale regiunilor, nu o dezvoltare unitară, un drum care să le lege pe toate acestea între ele. Este o bătaie de joc clară la adresa cetățeanului, nu o măsură de reformă autentică în domeniul public. USL creează o suprastructură pentru baroni, ne ducem exact în direcția inversă față de restul țărilor din Uniunea Europeană. Care cetățean va fi mulțumit de faptul că va avea încă o instituție în plus de la care trebuie să obțină avize?”, a declarat, astăzi, Emil Boc.