Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită la Cluj-Napoca printr-un spectacol de folclor. În 24 ianuarie 2018, evenimentul intitulat sugestiv: „Istoria ne unește”, va reunii pe scenă artiști îndrăgiți. Dumitru Fărcaș, Sava Negrean Brudașcu și Dinu Iancu Sălăjanu sunt doar câțiva dintre cei ce vor petrece alături de clujeni în Piața Unirii începând cu ora 16.00. Spre seară, sărbătoarea se mută în Piața Avram Iancu, unde municipalitatea își propune să realizeze cea mai mare Horă a Unirii din istoria Clujului.
Organizatorii au pregătit și alte surprize. Catedrala Metropolitană va îmbrăca straie de sărbătoare, datorită iluminatului arhitectural, iar evenimentul se va încheia cu un foc de artificii. De asemenea, accesul la patinoarul din Piața Unirii va fi gratuit în următoarele intervale orare: 14-15.30, 16-17.30, 18.30-20.00, respectiv 20.30-22.00.
În 24 ianuarie 2018, românii sărbătoresc 159 de ani de la evenimentul istoric al Unirii Principatelor Române, cunoscut și sub numele de Mica Unire de la 1859. Acest act a fost posibil prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și al Țării Românești. A reprezentat primul pas spre înfăptuirea Statului Național Unitar Român, la Alba Iulia în 1918.
Șandru Teodora
Leave a Reply