Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială au desfăşurat în această săptămână mai multe acţiuni de verificare a respectării normelor legale în pieţele agroalimentare din municipiu.
Au fost verificaţi 43 de producători agricoli și 23 societăți comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale.
Nereguli constatate:
- comercializarea produselor nespecificate în carnetele de comercializare;
- comercializarea de mărfuri cu termenele de valabilitate expirate, fără specificarea acestora sau cu ambalaje deteriorate;
- lipsa certificatelor de conformitate;
- neetichetarea corespunzătoare a produselor comercializate;
- neprezentarea documentelor solicitate.
Pentru neregulile constatate au fost încheiate 20 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 9.450 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 150/2009 și ale Legii nr. 12/1990 republicată, dispunându-se retragerea de la vânzare a produselor neconforme cu normele legale, în valoare de 1.500 lei.
De asemenea, în perioada 20.02-22.02.2018, polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială, în colaborare cu angajați din cadrul Ministerului Transporturilor – Registrul Auto Român (R.A.R.) au efectuat verificări la atelierele de reparaţii şi dezmembări auto care funcţionează pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Au fost verificate 13 puncte de lucru, neregulile constatate fiind: lipsa acordului de funcţionare şi a aprobării de orar eliberat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, lipsa autorizaţiilor tehnice eliberate de către R.A.R. Cluj, lipsă inspecţii finale pentru lucrările efectuate la sistemele de direcţie, frânare, reglat faruri şi reparaţii motor, nedeclararea punctului de lucru la Oficiul Registrului Comerţului.
În total au fost încheiate 9 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 18.000 lei, în 3 cazuri dispunându-se suspendarea activităţilor, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 150/2009, ale Legii nr. 12/1990 republicată, ale O.G. nr. 82/2000 aprobată prin Legea nr. 222/2003 cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 51/2013 şi ale O.M.T.C.T. nr. 2131/2005 cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, 4 agenţi economici au fost invitaţi pentru prezentare la sediul R.A.R, în vederea finalizării controlului şi îndrumarea acestora în vederea începerii demersurilor necesare obţinerii autorizaţiilor tehnice.